Robust, trainic și cu un finisaj impecabil, ceaunul din fontă (tuciul) Syton de 8 litri, fratele mai mare a ceaunului de 4 litri, s-ar putea să fie alegerea perfectă pentru tine și familia ta.
Fundul este special prelucrat pentru a fi compatibil cu orice sursă de căldură, inclusiv plitele cu inducție, ceea ce face din ceaunul Syton de 8 litri, un vas de gătit potrivit pentru orice bucătărie.
La ce te-ai gândit să gătești azi? Mămăligă, tochitură, mazăre, supă, borș sau vrei să coci o pâine de casă? Poți găti în el orice! Capacul din fontă permite o închidere etanșă si sigilarea vaporilor în timpul gătirii, astfel vei găti mai eficient, într-un timp mai scurt, iar gustul mâncării făcute într-un vas de fontă este inconfundabil. Ceaunul Syton de 8 litri din fontă cu mânere și capac / tigaie este soluția perfectă pentru familii numeroase sau dacă îți place să gătești pentru cei dragi ție.
Mânerele din fontă te vor ajuta să manevrezi ceaunul în orice direcție dorești. Te rugăm ca în timpul folosirii, dacă vasul este fierbinte, să utilizezi mănuși de bucătărie sau mânerul de lemn pentru vase din fontă, mânerele ceaunului fac parte din corpul acestuia și se înfierbântă odată cu acesta. Mai mult decât atât, forma mânerelor este ideală pentru a pune ceaunul pe un trepied pentru a găti în aer liber.
Ceaunul este turnat din fontă cenușie și nu este îmbrăcat în email. Acesta vine deja asezonat, dar recomandăm cu căldură să realizați o asezonare profundă înainte de prima utilizare.
Pentru realizarea acesteia, se încălzește ceaunul pe aragaz, se unge cu un strat de ulei pe întreaga suprafață și se lasă la cuptor pentru o oră la cea mai mare temperatură pe care o suportă cuptorul. Asezonarea se poate realiza și afară pe un foc deschis.
Vezi cele 3 Reguli simple pentru un vas de fontă fericit.
Acest proces vă va asigura atât buna funcționare a ceaunului, cât și evitarea ruginirii acestuia.
Este contraindicat ca în cazul vaselor de fontă neemailate să se lase la răcit sau să se depoziteze mâncarea peste noapte, aceasta conduce la ruginirea vasului.
Pentru a te asigura că te vei bucura de beneficiile unui vas de fontă o viață întreagă, după fiecare utilizare evită șocul termic (nu îl pune de pe flacără direct sub jetul de apă), curăță-l fără detergent, în cazul în care prezintă depuneri, îți recomandăm un set de zale, sare grunjoasă sau mălai, usucă-l pe flacără și nu în ultimul rând, aplică un strat subțire de ulei, excesul poate fi înlăturat cu un prosop de hârtie.
Atâta timp cât ai grijă de vasul tău de gătit din fontă, el sigur va avea grijă de tine și de generațiile următoare.
Vrei un ceaun de fontă (tuci), dar pe altă mărime? Gama de ceaune cu mânere Syton cuprinde ceaune de 2, 4, 8 și 10 litri. Alege-l pe cel potrivit nevoilor tale.
Ai deja un ceaun de fontă? Ce zici să-ți faci cadou o tigaie de fontă care să fie ideală pentru gătitul de zi cu zi? Gama de tigăi cu mâner detașabil de lemn Syton cuprinde variante de 20, 24, 26 și 28 de cm. Alege-o pe cea care ți se potrivește
Dimensiuni: diametru 300mm, înălțime 140mm
Material: fontă cenușie
Acoperire: asezonat și temperat.
Turnătoria MAE este distribuitor oficial al produselor SYTON în România.
Gătești în aer liber? Citește aici legea picnicului în România.