Știm, și noi am așteptat cu nerăbdare lunile mai și iunie să putem ieși la iarbă verde să gătim în natură și să petrecem timp cu cei dragi, dar se pare că vremea nu ne-a prea ajutat. Chiar dacă apa și fonta nu sunt cei mai buni prieteni, în articolul de mai jos vă vom prezenta 5 idei de gătit chiar și pe o vreme ploioasă. Așa că pune vasul de fontă la încins și nu te lăsa demotivat de vremea de afară.
Clătite dulci / sărate
Știm, și noi am așteptat cu nerăbdare lunile mai și iunie să putem ieși la iarbă verde să gătim în natură și să petrecem timp cu cei dragi, dar se pare că vremea nu ne-a prea ajutat. Chiar dacă apa și fonta nu sunt cei mai buni prieteni, în articolul de mai jos vă vom prezenta 5 idei de gătit chiar și pe o vreme ploioasă. Așa că pune vasul de fontă la încins și nu te lăsa demotivat de vremea de afară.
Clătitele sunt un fel de mâncare ușor de preparat, dar care impresionează de fiecare dată. Acum rămâne la latitudinea ta cum vrei să faci clătitele, fie că sunt subțiri, fie că sunt groase, fie că vrei să le umpli cu brânză de vaci sărată sau vrei să le acoperi cu un gem de casă, nu există clătite greșite, doar tigaia nepotrivită. Când vine vorba de clătite, alegerea noastră este întotdeauna Tigaia din fontă pentru clătite cu mâner detașabil din lemn 26х2,5cm, formatul ei puțin adânc și mânerul de lemn ce o face confortabil de manevrat o recomandă ca o tigaie perfectă pentru clătite sau alte deserturi.
Mai mult decât atât, tigaia de fontă este instrumentul ideal de făcut clătite pentru că poți folosi orice instrument de gătit pentru a întoarce clătitele, nu trebuie să te limitezi la spatule de lemn, plastic sau cauciuc. Întradevăr o tigaie de fontă este mai grea decât una din aluminiu acoperită cu un strat sintetic antiaderent de teflon, dar cu puțin exercițiu, vei putea întoarce clătitele în aer ca un adevărat Chef chiar și într-o tigaie de fontă.
Nu uita ca după ce folosești tigaia de fontă să o cureți, să o lași pe flacără ca să se usuce și să o ungi cu un strat subțire de ulei vegetal înainte să o depozitezi.
Șakșuka
Chiar dacă ne-am dori o vreme însorită și călduroasă că în nordul Africii, se pare că putem doar să ne aducem aminte de ea printr-un fel de mâncare inconfundabil specific bucătăriei nord africane, Șakșuka.
Dacă este prima dată când ai auzit despre acest fel de mâncare, un simplu search pe Google te va ajuta să găsești mai multe rețete. Șakșuka este poate următorul pas după o omletă bine făcută, este un boom de arome aparte care se potrivește perfect pentru un mic dejun consistent sau un prânz ușor. Nu te gândi că poți greși rețeta de Șakșuka pentru că nu există o rețetă standard, experimentează cât mai mult și adaugă condimentele pe care le vrei ca să ajungi la propria rețetă pentru gustul tău.
Pentru a prepara Șakșuka, îți recomandăm cu căldură Tigaie fontă profesională MAE de 30cm, pentru a găti minim 4 porții de Șakșuka. Dacă vrei să gătești mai puține porții, îți recomandăm orice tigaie adâncă de fontă din colecția noastră.
Nu uita, după ce ai preparat Șakșuka, transferă conținutul pe care vrei să îl mănânci mai târziu într-un alt vas și curăță tigaia de fontă. Nu depozita și nu lăsa mâncarea la răcit peste noapte în vasele de fontă!
Pâine de casă
Te-ai săturat de pâinea industrială plină de diverși agenți de afânare și potențiatori de gust? Și noi! Soluțiile pe care le ai acum sunt fie să găsești un brutar local care face pâine cu simț de răspundere, fie, dacă ai suficient timp, să faci propria pâine în casă.
Nimic nu se compară cu mirosul pâinii proaspăt scoase din cuptor, și nici cu mândria că ai făcut-o chiar tu. Mai mult decât atât, dacă nu ai prin apropiere un cuptor de brutărie sau un cuptor de pizza, cea mai bună soluție pentru a face pâine în casă este un ceaun din fontă cu capac și mânere. Dacă deja ai un ceaun de fontă (tuci) dar nu ai capac la el, îți recomandăm unul dintre capacele din colecția noastră, sau, de ce nu, un capac pe care poți să-l folosești și ca tigaie.
Dacă ți-a ieșit bine pâinea de casă, nu ezita să arăți și celorlalți, trimite-ne fotografii cu creațiile tale culinare pe pagina de facebook a turnătoriei.
Gulaș / tocăniță
Chiar dacă un gulaș este mai gustos dacă îl gătești la un ceaun mare afară, sau de ce nu, la un cazan, dar poate ieși cel puțin la fel de bun și dacă îl gătești la un ceaun compatibil cu orice sursă de căldură, chiar dacă ai o plită pe inducție.
Acum, când vine vorba de gulaș, părerile asupra rețetei sunt împărțite, gulașul înseamnă fie un fel de mâncare cu o consistență asemănătoare unei supe, sau a unui fel de mâncare cu o consistență asemănătoare unei tocănițe.
Dacă vrei să faci un gulaș de post/vegan, poți să-i spui ghiveci, sau poți să-i spui cum vrei tu important ca rezultatul final să fie o masă gustoasă, aburinda și bine condimentată.
Mic dejun la soba compactă Firefly
Ești un biciclist/drumeț/pescar împătimit și nu te poate ține ploaia închis în casă? Avem o veste bună pentru tine, lanterna și soba compactă pe peleți Firefly s-ar putea să fie alegerea perfectă pentru tine.
Designul compact al sobei Firefly, te ajută să o transporți fără să ocupe foarte mult spațiu în rucsacul tău. Mai mult decât atât, chiar dacă aceasta funcționează exclusiv pe peleți, poți depozita peleții în interiorul acesteia, fără a mai necesita spațiu suplimentar. Un singur „plin” de peleți îți va ajunge pentru 45 de minute de gătit, mai mult decât suficient pentru un mic dejun, o gustare sau pentru un ceainic/ibric de cafea. Mai mult decât atât, datorită peretelui superior transparent, soba compactă Firefly va produce mai mult decât suficientă lumină pentru locul în care te-ai decis să gătești.
Alege să folosești soba compactă Firefly cu o tigaie de fontă de 20 cm, cu un ceainic, cu un ibric sau poți pur și simplu să te bucuri de lumina unui foc în timpul sau la finalul aventurii tale.
Chiar dacă vrei să gătești în casă, sau în natură, fonta este de fiecare dată cea mai bună alegere! Alege fontă, alege turnătoria de fontă MAE.